Familia de la Auschwitz

Germania, 1943. Jordanna striga disperata dupa mama ei, cu lacrimile siroindu-i pe obraji. Tanara este smulsa intr-o directie, in timp ce parintii ei sunt trasi in alta. Iar in ochii ei mari, caprui si ingroziti, se citeste o singura intrebare: ,,O sa va mai vad vreodata? Polonia: Zi de zi, Jordanna, in varsta de 15 ani, isi tine strans de mana fratii in timp ce sunt fortati sa munceasca pana la epuizare. Au fost dusi intr-un lagar pentru orfani polonezi, iar noaptea, adolescenta plange in tacere, agatandu-se de speranta ca, de fapt, nu si-au pierdut parintii. Ca, atunci cand vor reusi sa evadeze, mama lor, Dalia, ii va astepta cu bratele deschise. Un lucru il stie sigur: pentru a supravietui, nu trebuie sa-i lase pe gardieni sa descopere ca nu sunt doar polonezi, ci si evrei... Auschwitz: La sute de kilometri distanta, Dalia tremura in uniforma ei vargata, atenta la orice semn de pericol. A vazut femei rapuse de frigul muscator si de regimul brutal si nu poate permite sa i se intample si ei acelasi lucru. In fiecare zi, Dalia se roaga ca sotul ei sa gaseasca o cale sa-si salveze copiii. Atunci cand o alta detinuta o invita sa se alature unei miscari de rezistenta secrete, se hotaraste sa ia salvarea familiei in propriile maini - in ciuda pericolului la care se expune. Singurul lucru care le tine pe Jordanna si Dalia in viata este speranta ca intr-o zi vor fi din nou impreuna. Dar va reusi Dalia sa lupte pentru a scapa si a-si strange din nou fiica in brate - sau va muri incercand? ,,Sunt momente care iti taie respiratia si iti dau fiori, dar presarate cu speranta si hotarare. Inspired by PMDD ,,O lectura sfasietoare, dar captivanta. Nu stiu cum poate cineva sa-si pastreze speranta si iubirea in conditii atat de ingrozitoare si in fata unui tratament atat de crud, si totusi aceasta familie reuseste. Vicki Cottingham ,,O lectura coplesitoare. Sa nu-i uitam niciodata pe cei sase milioane de nevinovati care au pierit! Christian Bookoholic ,,Povestea familiei Bergmann m-a ajutat sa inteleg mai bine si sa am mai multa compasiune pentru toti cei care si-au pierdut viata. Epilogul a fost remarcabil, iar acele ultime cuvinte... spun, cu adevarat, totul. Shaz's Book Blog