Jurnalul unui calator in timp. Vol 2, Asyrah

Despre Maru se stia ca a fost un bun cunoscator al tainelor timpului primordial. Foarte putine fiinte l-au intalnit fata in fata pentru ca nu-i placea sa pastreze o forma fizica concreta si constanta. El lua forme diferite in functie de situatie si de fiintele cu care venea in contact. De la corpul unui copil in pantecele mamei, a unei simple flori sau chiar a unei aparent banale pietre, el sugera intotdeauna prin imagini calea de urmat. Vorbea foarte putin pentru ca prefera simbolismul gesturilor si imaginilor. In acest mod, el puncta esenta informatiei pe care dorea sa o transmita si din acest motiv putine fiinte puteau sa-i inteleaga mesajul. In scurt timp am simtit ca nava s-a pus in miscare. Am incercat sa inteleg modalitatea de deplasare, insa nu reuseam. Era un mister total. Parea ca se misca singura, ca un balon in vant. Dupa ce s-a orientat catre Soare, vazand steaua noastra drept in fata am simtit un mic impuls, ca si cum nava ar fi accelerat rapid. Imaginea stelei a disparut brusc si in fata mea se vedea acum un vortex luminos, presarat din cand in cand de cate o licarire mai puternica. Am observat ca structura acestui tunel era aproximativ asemanatoare cu structura vazuta cand am fost prima data pe Edna in plan astral, pornind din starea de veghe. Intregul drum il pot asemana cu un fel de insurubare in spatiul cosmic, de parca intreaga galaxie se ordona precum un vortex in jurul navei. Revenirea la constiinta de sine a fost insotita de perceperea unor raze de lumina ce imi ieseau din piept. Aphu era langa mine, desfacand dispozitivele montate pe brate la plecarea de pe Pamant. Privind in jur, am remarcat ca locul in care ma aflam era perfect sferic, surpriza depasita in momentul urmator de simtirea unui curent rece prin coloana vertebrala. Pesemne ca am avut o fata mirata, pentru ca Aphu a incercat sa ma linis- teasca: -- Este campul de recorelare celulara. Vei lucra cu asemenea dispoziti- ve mult timp de acum in acolo si vei invata tot ce ai nevoie. Insa acum tre- buie sa pornim la drum. Nu va dura mult, dar este necesar sa te asezi intr-o capsula speciala. Modul in care se petrece saltul la distante asa de mari iti este inca necunoscut si cred ca ai fi bucuros sa iei legatura cu fiintele care conduc o asemenea nava. Am incuviintat cu un suras, iar ochii mi-au sclipit de bucurie. O usa s-a deschis in fata noastra si am patruns intr-un coridor ingust imbaiat de o lumina blanda, alb-violacee. Parea ca lumina radia din toate directiile. Practic, nu aveam umbra. Coridorul luminos ne-a dus intr-o camera unde se aflau doua scaune largi, cu aspect de fotoliu. Cu un gest simplu, Aphu imi indica sa iau loc. Fotoliul parea sa fie metalic si ma asteptam sa-i simt raceala specifica. Fara ezitare, m-am asezat si, cu toate ca pluteam cam la 5 cm deasupra lui, nu am simtit niciun disconfort. Pe masura ce ma relaxam, am vazut cum din dreptul picioarelor si al mainilor incepu sa se ridice un nor alb-galbui stra- lucitor, invaluindu-mi lent intregul corp. Cu toate ca ma simteam cuprins de o toropeala placuta, atentia mea crestea cu fiecare secunda. In momentul urmator am avut parte de o surpriza ce mi-a taiat respi- ratia. O raza de lumina a aparut in jurul meu, crescand lent in intensitate pana cand m-a cuprins cu totul. In fata mea, peretii camerei au devenit translucizi si am inceput sa vad spatiul cosmic ca si cum eram in mijlocul lui, admirandu-i profunzimea. Spre stanga il vedeam pe Aphu, care medita acum. Prin comparatie, curiozitatea lui era complet satisfacuta, avand in vedere numarul calatoriilor de acest gen la care participase. Privirea mi-a alunecat pe sub scaunul lui si am vazut planeta noastra in toata splendoarea ei. In timp ce ma delectam cu aceasta imagine, am inceput sa sesizez in urechi cateva pocnituri si mici zumzete, inlocuite gradat de un bazait pre- lung ce crestea in intensitate si care venea parca din spatele capului. Foarte curand am observat ca acel sunet imi crea posibilitatea de a percepe camera in ca